Absolvenți ai primei promoții a Liceului de Industrie Alimentară Suceava au sărbătorit zilele acestea, împreună cu colegii lor din alte zone ale țării, 42 de ani de la terminarea cursurilor Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.
Emoționanta reuniune a unei promoții de excepție a învățământului superior de industrie alimentară s-a desfășurat în perioada 15-17 iunie 2025, la Gura Humorului, în inima Bucovinei, aproape de faimoasele mănăstiri pictate, pe care le-au și vizitat.
”Asocierea între <Albastru de Voroneț> și <chimia alimentară de la Galați> nu este deloc întâmplătoare, pentru că amândouă reprezintă simboluri ale României generoase și frumoase. Legătura dintre Galați și Suceava este trainică și plină de rezultate în cercetarea științifică. Întâlnirea sub semnul <Albastrului de Voroneț> a amplificat emoția revederii și simbolistica realizărilor acestei promoții, în timp”, au spus reprezentanții promoției 1983 ai Universității ”Dunărea de Jos” din Galați, prezenți la Suceava, la Gura Humorului.
Printre reprezentanții de seamă a acestei promoții, care s-a remarcat prin rezultatele obținute în activitate, îl putem menționa pe prof. dr. ing. Petru Alexe, de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor a Universității "Dunărea de Jos" din Galați, Doctor Honoris Causa a patru facultăți din țară – inclusiv a USV, precum și membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești”.
”Transmitem un gând plin de recunoștință tuturor dascălilor pe care i-am avut, maeștri artiști în modelarea de idealuri. Mulțumim, cu recunoștință, sponsorilor noștri, care au făcut mai frumoasă această întâlnire de suflet – SC Five Continents Group SRL Botoșani, SC Bermas SA Suceava, SC Mopan SA Suceava, SC Bucovina SA Suceava - unități industriale în care activează unii dintre colegii noștri. În timp și peste timp vom spune pe numele mic candorilor noastre și vom regăsi copiii din noi porniți să deseneze în arhitectura Industriei Alimentare din România”, au adăugat, cu nostalgie dar și cu bucuria revederii, foștii absolvenți de facultate de acum 42 de ani, oameni care au pus bazele unei industrii de succes, perpetuată prin companii cu tradiție, în cadrul cărora au lucrat sau mai activează.
Comentarii