Direcția de Sănătate Publică Suceava transmite un set de recomandări pentru protecția populației de temperaturile ridicate.
Astfel, pentru limitarea creșterii temperaturii în locuință, serecomandă să închideți ferestrele expuse la soare, să trageți jaluzelele și/sau draperiile și să țineți ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este mai mare decât cea din locuință. Deschideți ferestrele seara târziu, noaptea sau dimineața devreme, provocând curenți de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este mai mică față de cea din casă, stingeți sau scădeți intensitatea luminii artificiale și închideți orice aparat electrocasnic de care nu aveți nevoie.
Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală; nu folosiți ventilatoare dacă temperatura aerului depășește 32 grade Celsius.
Dacă nu aveți aer condiționat în locuință și/sau locul de muncă, petreceți zilnic două, trei ore în spații care beneficiază de aer condiționat (cinematograf, spații publice, magazine).
De asemenea, medicii recomandă evitarea, pe cât posibil, a expunerii prelungite la soare între orele 11.00-18.00 și utilizarea cremelor de protecție pentru zonele expuse razelor solare, purtarea pălăriilor de soare și de haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise.
Pe parcursul zilei faceți dușuri călduțe, fără a vă șterge de apă; beți zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 minute.
Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii; evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai verde sau negru, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece sunt diuretice și evitați consumul alimentelor fierbinți sau greu digerabile.
· Recomandări pentru cod roșu de caniculă
Consumați fructe și legume proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii) deoarece conțin o cantitate mare de apă. Potrivit specialiștilor, consumul unei doze de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar cu apă.
Aveți grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități) oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită și păstrați contactul permanent cu vecinii, rudele și cunoștințele care sunt în vârstă sau cu dizabilități, interesându-vă de starea lor de sănătate.
Evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, construcții etc.), eventual desfășurați-le în intervale orare cu temperaturi mai scăzute, și evitați scăldatul în locuri neamenajate (râuri, lacuri, iazuri etc.) din cauza riscului de înec și de contactare a unor boli (leptospiroză, meningită, boli de piele etc.).
În zilele cu cod roșu de caniculă reduceți deplasările la cele esențiale; nu vă deplasați între orele 11.00 – 17.00; consumați lichide între 2-4 litri/zi și nu consumați alcool și băuturi cu conținut ridicat de cofeină.
Dacă faceți tratamente pentru afecțiuni cronice, luați-vă medicamentele în mod regulat, cu apă multă.
Nu scoateți copiii sub 3 ani afară decât înainte de ora 9.00 și după ora 20.00.
Evitați mâncărurile grele și mesele copioase și folosiți serviciile medicale spitalicești sau de urgență doar în cazuri justificate. Pentru problemele curente de sănătate anunțați telefonic medicul de familie.
Potrivit legislației, în cazul apariției perioadelor cu temperaturi extreme, sunt definite următoarele niveluri de alertă în funcție de codurile meteorologice şi intensitatea măsurilor adoptate:
Codul verde(temperaturi sub 35ºC în intervalul orar 11.00 – 17.00) – nu sunt necesare masuri specifice, sistem de veghe sezonieră;
Codul galben(temperaturi între 35 – 38ºC în intervalul orar 11.00 – 17.00) – se instituie măsurile specifice de alertă;
Codul portocaliu(temperaturi între 35 – 40ºC în intervalul orar 11.00 – 17.00) – se instituie măsuri de mobilizare;
Codul roşu(temperaturi peste 40ºC în intervalul orar 11.00 – 17.00) – se instituie măsuri de mobilizare.
Comentarii