Gravul accident produs duminică după-amiază la Voitinel, unde un microbuz a intrat violent într-un cap de pod, a fost provocat de un tânăr de 17 ani, care luase microbuzul de acasă. În microbuz se aflau, pe lângă ”șoferul” în vârstă de 17 ani, încă trei copii cu vârste de 14 ani, toți suferind leziuni grave.
Accidentul s-a produs în jurul orei 17.30, pe drumul denumit popular Brădet de pe raza comunei Voitinel.
Autoutilitara VW a intrat într-un cap de pod, iar pompierii militari alertați prin 112 au constatat că în mașină erau patru minori, unul de 17 ani și trei de 14 ani.
Din cercetările poliției a rezultat că adolescentul în vârstă de 17 ani ar fi sustras mașina de acasă, de la tatăl său.
Tânărul de 17 ani, care, evident, nu deține permise de conducere, a fost verificat cu etilotestul, nefiind băut.
Cei trei copii de 14 ani, doi băieți și o fată, au ajuns toți la Spitalul Județean Suceava, cu leziuni problematice.
Conform informațiilor transmise de medici duminică seară, unul dintre copii avea fractură deschisă la coapsa dreaptă.
Altul, în vârstă de 14 ani, era duminică seară în comă, cu traumatism cranian mediu, contuzie torace și membre.
Un al treilea rănit avea contuzie torace şi contuzii membre superioare și inferioare.
Comentarii