Dificultățile și suferințele trăite în copilărie își pot pune o amprentă adâncă asupra dezvoltării unui individ, conturând modul în care acesta percepe lumea, interacționează cu ceilalți și se raportează la sine în viața adultă. Traumele, fie că sunt evenimente singulare sau experiențe prelungite de neglijență și abuz, perturbă cursul firesc al dezvoltării psiho-emoționale, lăsând urme vizibile în structura personalității și în sănătatea mintală pe termen lung.

Un aspect central al impactului traumei este modul în care aceasta alterează modul de relaționare. Copiii au nevoie de o bază sigură, oferită de îngrijitori receptivi și iubitori, pentru a-și dezvolta un sentiment de încredere și siguranță în lume. Atunci când această bază lipsește sau este inconsistentă, copilul poate dezvolta tipare de atașament nesigure – evaziv, ambivalent sau chiar dezorganizat. La vârsta adultă, aceste tipare se manifestă prin dificultăți în stabilirea și menținerea relațiilor intime. Persoanele cu un comportament evaziv pot evita intimitatea emoțională, considerând-o o amenințare la adresa independenței lor, în timp ce cele ambivalente pot fi excesiv de preocupate de relații, manifestând anxietate de abandon. Comportamentul dezorganizat, adesea asociat cu traume severe și experiențe de abuz, se traduce printr-o ambivalență profundă față de relații, cu episoade de apropiere și respingere simultană.

Pe lângă relații, trauma din copilărie afectează reglarea emoțională. Copiii expuși la medii periculoase nu învață să-și gestioneze sănătos emoțiile, devenind hipersensibili sau recurgând la disociere. La maturitate, acest lucru duce la dificultăți în gestionarea stresului, furiei sau anxietății, manifestate prin comportamente impulsive, autosabotare sau abuz de substanțe. Dr. Bessel van der Kolk subliniază că „corpul ține scorul”, amintirile traumatice afectând sistemul nervos și provocând simptome fizice persistente. Un studiu Felitti și Anda din 1998 a arătat o legătură directă între traumele din copilărie și riscul crescut de probleme de sănătate fizică și mintală la vârsta adultă.

Stima de sine și imaginea de sine sunt, de asemenea, profund influențate. Copiii care au fost criticați constant, neglijați sau abuzați pot internaliza mesajul că sunt nedemni de iubire, inadecvați sau vinovați. Ei pot dezvolta o imagine de sine negativă, sentimente de rușine și vinovăție, chiar și pentru evenimente asupra cărora nu au avut control. Acest lucru poate duce la perfecționism, la frica de eșec, la dificultatea de a accepta complimente sau de a se bucura de succes. De asemenea, pot avea tendința de a se autosabota sau de a rămâne în relații toxice, deoarece cred că nu merită mai mult.

Pe plan cognitiv, traumele din copilărie pot afecta funcțiile executive, cum ar fi atenția, concentrarea, memoria și planificarea. Copiii expuși la traume pot dezvolta dificultăți de învățare, probleme de memorie sau o capacitate redusă de a-și regla atenția. La vârsta adultă, aceste deficite pot influența performanța profesională, capacitatea de a lua decizii și de a-și atinge obiectivele. De asemenea, gândirea poate fi distorsionată de scheme cognitive negative, cum ar fi convingerea că lumea este un loc periculos, că oamenii sunt de neîncredere sau că viitorul este sumbru. Aceste distorsiuni contribuie la dezvoltarea unor afecțiuni precum tulburarea de stres posttraumatic complex, depresia, tulburările de anxietate sau tulburările de personalitate. Un studiu publicat în „Journal of Traumatic Stress” de Teicher în 2003 a evidențiat modificări structurale și funcționale în creierul copiilor expuși la traume, în special în zonele responsabile de reglarea emoțională și procesarea stresului, ceea ce explică vulnerabilitatea crescută la tulburări psihice la vârsta adultă.

Nu în ultimul rând, impactul traumei se extinde asupra sănătății fizice. Stresul cronic asociat cu trauma afectează sistemul imunitar, endocrin și cardiovascular. Persoanele care au suferit traume în copilărie sunt mai predispuse la afecțiuni cronice precum boli de inimă, diabet, fibromialgie sau sindromul de colon iritabil. Corpul, în încercarea sa de a face față amenințărilor percepute, rămâne într-o stare de „luptă sau fugi” permanentă, epuizându-și resursele și crescând vulnerabilitatea la boală.

Traumele din copilărie nu sunt doar amintiri dureroase, ci evenimente formative care modelează profund arhitectura psihologică și biologică a individului. Cu toate acestea vindecarea este posibilă. Prin terapie, suport social și, uneori, medicație, indivizii pot începe să proceseze traumele, să-și dezvolte noi strategii de coping și să își reconstruiască o viață plină de sens.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com