„Lucsul scump plătit”

Să nu ne mire dar’ lucru când afirmăm că în vechime era mai dihai lucs, cu atât mai costisitor cu cât era scump plătit! Tot ce se aducea din afară era foarte scump, pe când din contra, ceea ce se făcea în ţară era fenomenal de eftin, cu patru lei vechi abia cumpărai o ocă de cafea, pe când tot cu acei patru lei vechi cumpărai, a 7 bani oca de făină de grâu, 70 oci de făină, ceea ce înseamnă adi cam 36 franci. Şi boerii noştri ţineau lucsul. Erau prea puţini aleşi în neamu’ nostru pentru a nu pute ţine faţă lucsului. Cetele de robi, cari lucrau pentru boeri; clăcaşii cari munceau ogorul boeresc mai pe nimic, lumea de femei care mişuna prin curţile lor, dădea răgaz boeroaicelor să se resfeţe în lucsul scump plătit ce li se procura din Orient”.

„Patria”, Anul I, nr. 36, Cernăuţi, Septemvrie 1897.

 

„Nouă creiere umane”

Instantaneu la rampa de încărcare a fabricii de cherestea Cacica. Patru oameni descarcă dintr-un vagonet scîndură de fag. Doi o primesc şi o aşează pe platforma unui autocamion. Altul măsoară şi strigă către un altul, cu o adîncă gravitate pe faţă, de sub borurile pălăriei, care recepţionează cifrele şi le trece în registru. Şi în sfîrşit şoferul se plimbă în jurul maşinii şi dă indicaţii. Şi astfel nouă creiere umane (cîte zeci de milioane de circumvoluţiuni!) sînt atît de cufundate în această încărcare şi descărcare de lemne, că nici nu-şi mai pun problema schemei”.

„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6150, Septembrie 1967.