„Omorât şi aruncat în fântână”

În fântâna săteanului din Pojorâta Longhin Mândrilă s’a găsit cadavrul bereznicului Ioniţă Hreniuc din Sadova. Judecătoriul de instrucţie au constatat că pe Ioniţă Hreniuc l’a împuşcat, pe când dormia, fiul său Petru. Pe acesta l’a pus la cale la acest pas grozav mama sa, Varvara. Mama şi fiul patricid, cari sunt arestaţi, l’au adus pe omorât într’un car până la Pojorâta, unde l’au aruncat în fântână”.

„Revista Politică”, Anul I, nr. 23, 15 Prier 1897.  

 

„Săptămâna Porumbescu la Suceava”

Suceava culturală, rivalizând cu Cernăuţii prin societatea <Armonia> (care în chip atât de vrednic ştie să comemoreze Semicentenarul morţii lui Ciprian Porumbescu), ne-a dăruit o întreagă săptămână dedicată marelui dispărut. Muzeul Porumbescu a inaugurat seria cu o bogată şi inedit documentată conferinţă a d-lui prof. univ. Dr. Leca Morariu despre <Omul şi artistul Porumbescu>.

Societatea <Ciprian Porumbescu> a aranjat o splendidă Academie Porumbescu, d-l conf. Univ. Dr. Victor Morariu conferenţiind despre <Opera muzicală a lui Ciprian Porumbescu>, iar partea muzicală fiind ilustrată prin distinsele valori muzicale, d-nele Elena colonel Teodorescu (soprană), Octavia Lupu Morariu (alta şi pian), şi d-nii Dr. Victor Morariu (violină), Dr. Leca Morariu (violoncel) şi A. Karnet (pian).

Duminică a avut loc în sala festivă din Casa Naţională concursul pentru bustul lui Ciprian Porumbescu. Din cele 4 busturi (prezentate de d-nii Gh. Bilan, Dumitrescu - Leorda, I. Simionescu şi Ioan Cârdei) juriul s’a pronunţat pentru bustul prezentat de d-l prof. Ioan Cârdei, realizare cu adevărat vrednică de a fi simbol pentru Ciprian Porumbescu, aducând nu numai o frapantă imagine a omului ce şi-o înaltă sinteză, plină de elan a artistului”.

„Făt-Frumos”, Suceava, Anul VIII, Martie - Prier 1933.