Atletismul din județul Suceava, mai exact cel din municipiul Vatra Dornei, dar și cel din România a fost reprezentat cu succes joi seară de sportivul Clubului Sportiv Municipal Dorna Vatra Dornei, Andrei Dorin Rusu, la Campionatul European de juniori I, ce se desfășoară în aceste zile în localitatea Grosseto din Italia. În sesiunea de joi seară a competiției europene de tineret, atletul Andrei Dorin Rusu, pregătit la CSM Dorna Vatra Dornei, a reușit să câștige prima sa medalie europeană, și anume titlul de campion european în proba de 10.000 de metri plat. Sportivul originar din Rădăuți, ce a fost descoperit de antrenorul Bogdan Roșcăneanu și care se pregătește de mulți ani la Vatra Dornei cu Cristian Prâsneac, a făcut o cursă tactică foarte bună și a avut un finiș de zile mari. În primii 5.000 de metri, Andrei Dorin Rusu a stat la cutie, dar mai apoi a mărit ritmul, parcurgând cei 5.000 de kilometri în mai puțin de 15 minute. Cu nouă tururi înainte de final, turcul Atac Sezgin a rupt plutonul, dar alți trei atleți au reușit să țină ritmul cu el: principalul favorit la medalia de aur, spaniolul Miguel Gonzales, ce avea cel mai bun timp realizat în acest an, 30 de minute, două secunde și 73 de sutimi, Sergiy Polikarpenko din Italia și Andrei Dorin Rusu, de la CSM Dorna Vatra Dornei, club structurat de Primăria Municipiului Vatra Dornei. Turcul a încercat să se distanțeze de urmăritori, dar italianul și Rusu s-au ținut bine în spatele lui, în timp ce spaniolul a renunțat la acel ritm susținut. După intrarea în ultima tură a cursei de 10.000 de metri, Andrei Dorin Rusu a început atacul decisiv, iar cu 300 de metri înainte de finiș a reușit să-l devanseze pe turc și să se distanțeze considerabil fără prea mari eforturi, pe fondul unei alergări relaxate, iar la intrarea pe turnantă, când știa că nu mai are cum să piardă aurul european, a fost aplaudat la scenă deschisă de spectatorii prezenți în tribune, terminând cursa în stil de came campion, după 31 de minute, 8 secunde și 87 de sutimi. Cu resursele aproape terminate, turcul a fost depășit pe ultimii 80 de metri de italianul Sergiy Polikarpenko, care astfel a câștigat argintul european. Atac Sezgin s-a ales la final cu bronzul. Trebuie remarcat că Andrei Dorin Rusu a parcurs ultimii 200 de metri ai cursei în mai puțin de 30 de secunde, având o viteză medie de 19,3 kilometri pe oră.

„Mă bucur foarte mult pentru performanța reușită de Andrei Dorin Rusu, una foarte mare pentru el, pentru mine, pentru clubul CSM Dorna Vatra Dornei, pentru orașul nostru și pentru atletismul românesc. În primii 6.000 de metri nu a avut un timp foarte bun, dar mai apoi a avut resurse să facă o cursă foarte bună și un final în care și-a surclasat adversarii. Sincer mă așteptam la o medalie și asta după ce ne-am pregătit foarte bine în ultimele două luni la Poiana Brașov, într-un cantonament făcut cu sprijinul Federației Române de Atletism. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Vatra Dornei pentru sprijinul pe care ni-l acordă în eforturile noastre de a face performanță și cred că acest titlu european este un cadou frumos pentru domnul primar Ilie Boncheș, care astăzi își sărbătorește și ziua de naștere, iar ieri şi-a sărbătorit-o pe cea de nume”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.

Tot în această lună, clubul CSM Dorna Vatra Dornei a mai avut un campion european, Gabriel Bularda, atlet pregătit tot de Cristian Prâsneac şi care a câștigat aurul la Campionatul European de Alergare Montană, la juniori.