Clădirile vechi ale administrației Salinei de la Cacica și monumentele funerare din cimitirul vechi al localității vor fi inventariate și documentate în cadrul unui proiect pentru păstrarea și salvarea patrimoniului cultural din Bucovina.

Sâmbătă, 22 iulie, se desfășoară prima ediție a „Bucovina Brunch”, un proiect ce presupune o serie de evenimente de socializare în locurile ascunse ale Bucovinei, ce combină experiența culturală cu cea gastronomică.

În cadrul acestuia vor fi organizate 3 ateliere practice, prin care participanții vor descoperi câte ceva din gloria trecută a localității dar și elemente din viața actuală a comunității.

„Pe parcursul unei zile vom cunoaște trecutul, materializat în elementele constructive, și prezentul, prin oamenii săi și prin ce este astăzi satul. Voluntarii vor fi invitați să dăruiască comunității câteva ore de muncă, descoperind clădirile, descifrând monumente vechi funerare, căutând pe ulițe drumul către vatra satului.

După faptă și răsplată - la ora 13.00 participanții sunt așteptați la Bucovina Brunch, o masa câmpenească, pentru oameni harnici, cu bunătăți făcute de prietenii noștrii din Cacica”, au anunțat organizatorii evenimentului - ADER, iaBucovina, APT Bucovina, CERC/USV.

Marcarea potecii tematice ”Oameni și Sare” și repararea panourilor montate în teren de ADER în 2016 este tematica celui de-al treilea atelier din cadrul proiectului.

Datorită infrastructurii și abordării tehnice a atelierelor participarea este limitată, dar și condiționată de plata unei taxe de 45 de lei, care acoperă prânzul(Bucovina Brunch) și costul parțial al materialelor.

A doua zi, duminică, participanții sunt invitați să viziteze Salina Cacica și să facă o baie în bazinele cu apă sărată.