În perioada 23-25 iulie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava îl va avea ca oaspete pe domnul Mohamed Ketata, Directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). Vizita va avea loc la invitația Centrului de Reușită Universitară din cadrul universității sucevene și vizează, printre altele, întâlnirea directorului AUF la București cu colectivul de profesori și studenți ai masteratului internațional francofon cu dublă diplomă (Suceava-Chișinău) „Teoria și practica traducerii”, promoția 2017.
Printre obiectivele prezenței lui Mohamed Ketata la Suceava se află și deschiderea unui proiect de amploare, „Francofonia în comunitate”, care urmărește crearea unei identități proprii francofoniei de la Suceava prin parteneriatul dintre Biroul Francez, Centrul de Reușită Universitară, școli, autorități ale administrației locale și județene, instituții economice și de cultură.
Susținerea activităților francofone la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava este posibilă și cu sprijinul lui Benoît Gustot, noul lector francofon, câștigătorul unui concurs organizat printr-un proiect promovat de Agenţia Universitară a Francofoniei cu sprijinul Guvernului Valoniei.
Programul vizitei include discuții cu prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV, prezentarea campusului universitar sucevean și a Biroului francez.
Comentarii