Show aerian şi politic de Ziua Aviaţiei Române | Klaus Iohannis nu a fost invitat la ceremonii, iar Administraţia prezidenţială nu a trimis coroane de flori/ MApN a realizat că a avut probleme cu corespondenţa
Mediafax.ro
Preşedintele Klaus Iohannis nu a fost invitat să participe la ceremoniile de Ziua Aviaţiei din Capitală, fapt pentru care Administraţia Prezidenţială nu a trimis coroane de flori, aşa cum s-a procedat până acum, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX surse oficiale. Ziua Forţelor Aeriene Române a fost sărbătorită, joi, în Bucureşti printr-o ceremonie militară şi religioasă la monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.Joi a avut loc ceremonia militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor din Bucureşti.Pe timpul ceremoniei au evoluat aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum şi Iacării Acrobaţi.
Comentarii