Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că va cere PNL să îl retragă pe deputatul Florin Roman din Comisia pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri, după ce liberalul a susţinut că la ministrul a pus "la secret" proiectele dedicate Centenarului pentru a "şifona bani"."Am citit cu stupoare declaraţia halucinantă a domnului Roman, iar comentariile meritate ar trebui sa fie într-o notă pe care, totuşi, nu mi-o permit din actuala poziţie. E posibil ca domnul Roman să fi participat, pe alocuri, la altă şedinţă aşa că vă comunic, succint, adevărul: documentele privind Centenarul nu sunt secret de serviciu, am comunicat viziunea Guvernului privind Centenarul menţionând că s-au trimis 310 proiecte dar că mi-aş dori să avem peste 1000 (discuţiile au fost mult mai ample)", a declarat ministrul Culturii, senatorul PSD Lucian Romaşcanu, la solicitarea MEDIAFAX.