Duelurile între echipele din Suceava și Gura Humorului la rugby nu se dau în acest sezon competițional doar la nivel de seniori, în Divizia Națională de Rugby, al doilea eșalon valoric al acestui sport în România.

La categoria juniori U 15 sunt înscrise în campionat două echipe, LPS Suceava și CSȘ Gura Humorului. Sunt copii născuți în anii 2005-2006 care pot asigura viitori seniori ai echipelor locale peste cinci-șase ani.

Cel puțin în cazul Sucevei, o astfel de echipă a reapărut în peisaj după mai mulți ani de pauză.

Profesorul Codrin Prorociuc, cel care se ocupă de echipa de la Suceava, ne-a declarat că are un lot de 22 de copii, formați pe structura clubului ACS Amicii Suceava. La echipa înscrisă în campionatul început în a doua parte a anului 2019 se regăsesc copii din Fântânele, Bănești, Plopeni, Ipotești, Mitocu Dragomirnei, Părhăuți și Udești.

„E un început bun, am început cu ei la mini-rugby, iar trecerea la rugby în 15 nu a fost deloc ușoară. Este greu de făcut o echipă de rugby în 15, este nevoie de copii mulți, însă am pornit la un drum pe care vrem să îl continuăm”, a declarat Codrin Prorociuc.

Echipa de U 15 de la CSȘ Gura Humorului este antrenată de Florin Nistor, iar anul trecut, la categoria U 14, echipa de la Gura Humorului a jucat în finala campionatului, pierzând titlul național la loviturile de departajare.

În prima fază a campionatului, cele două echipe din județul Suceava evoluează în campionatul regional pe Moldova. În meciul direct, LPS Suceava a trecut de CSȘ Gura Humorului pe teren propriu cu scorul de 22-19. Revanșa este programată în această primăvară, pe stadionul Tineretului din Gura Humorului.

Liderul autoritar al competiției regionale este CSȘ Bârlad, pe locul doi este LPS Suceava, iar pe poziția a treia se află CSȘ Gura Humorului. În această serie geografică sunt înscrise patru echipe, din care primele trei vor face pasul spre turneul final. Cum ultima clasată, CSȘ Tecuci, are 0 puncte după 5 meciuri, calificarea la turneul final este facilă.

Oricum, la acest nivel nu rezultatele sunt cele care trebuie puse pe primul plan, ci dezvoltarea personală a copiilor și deprinderea acestui sport cu un regulament destul de complicat.