Municipiul Galați a fost, zilele trecute, gazda Campionatului Național Individual de tenis pentru seniori, întrecere la care au participat printre cei mai buni jucători din România cu vârsta mai mare de 35 de ani. La competiție au fost prezenți și patru tenismeni suceveni, este vorba de Florin Popovici-Dumbravă, Constantin Cical-Berariu, Alexandru Năstasă și Ovidiu Busuioc.

Dintre aceștia, cel mai lung parcurs l-a avut Florin Dumbravă-Popovici, de la clubul Select, care a reușit să avanseze până în semifinalele categoriei de vârstă +35 de ani, acolo unde a fost învins cu 6-4, 6-3 de viitorul câștigător al întrecerii, Gabriel Nițu, din Tecuci. În cadrul aceluiași tablou, Constantin Cical-Berariu a fost stopat în sferturi de către Nicușor Alin Pană, din Roșiori de Vede, după un joc foarte echilibrat, decis în super tie-break.

La categoria +50 de ani, Alexandru Năstasă a fost scos din concurs în optimi de către oneșteanul Roland Șorodoc, tot în această fază fiind nevoit să părăsească competiția și Ovidiu Busuioc, la categoria de vârstă +60 de ani.