În acest weekend încep campionatele naționale de handbal pentru juniori. Pentru ediția de campionat 2021-2022, care într-o primă faza se va desfășura pe criterii regionale, grupările sucevene Clubul Sportiv Universitar și Liceul cu Program Sportiv și-au înscris echipe la toate cele trei categorii de vârstă, respectiv juniori I, II și III.

Runda inaugurală programează chiar primele dueluri directe între cele două cluburi de tradiție din oraș.

Astfel, duminică, de la ora 09.00, Sala „Dumitru Bernicu” va găzdui confruntarea de la juniori I dintre LPS Suceava, antrenor Iulian Dugan, și tinerii handbaliști de la CSU din Suceava, pregătiți de Vasile Boca. În continuare, de la 11.30 vor intra în scenă formațiile de juniori III conduse de Adi Mitrea (LPS) și Bogdan Șoldănescu (CSU).

În campionatul național al juniorilor II CSU din Suceava va evolua în deplasare, cu LPS Piatra Neamț, în vreme ce LPS Suceava va primi în Sala „Dumitru Bernicu”, sâmbătă, la 11.30, replica celor de la LPS Vaslui.