Cu privire la starea activistului de mediu Tiberiu Boșutar și a celor doi cameramani care îl însoțeau, doar ultimii doi au fost investigați și diagnosticați la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Tiberiu Boșutar, adus cu ambulanța la UPU Suceava, a sărit pur și simplu de pe targă înainte de intrarea în UPU și nu a mai dorit să fie investigat, după cum se vede în live-ul făcut de site-ul local de știri News Bucovina. Tiberiu Boșutar susține că trecerea bruscă de la starea de confuzie a unui om întins pe targă la cea a unuia care pleacă pe picioare de la Spitalul Județean Suceava s-a produs pe fondul șocului și al stării de revoltă după umilințele suferite.  Acesta s-a arătat foarte supărat că unul dintre șefii de la Ambulanță l-ar f sunat de mai  multe ori, cerându-i să nu mai facă transmisii live din autospecială.   

Acesta ar fi plecat în cursul nopții spre Capitală, pentru a fi investigat la Spitalul de Urgență Floreasca.

Cu privire la cei doi cameramani, unul avea leziuni mai serioase, un traumatism cranian, amnezie retrogradă, și a necesitat o suturare a unei plăgi la buză. Acestuia i s-a recomandat să mai stea sub supraveghere până dimineață, dar a plecat din spital după patru ore. Celălalt cameraman a fost diagnosticat cu excoriații faciale.

Zona de pădure unde s-a produs altercația care are încă multe necunoscute aparține de Ocolul Silvic Dealul Negru, cu sediul in Bistrița.