Deputatul PSD de Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat că în urma unei întâlniri la Ministerul Sănătății a reușit să deblocheze, cel puțin pentru spitalul din Rădăuți, stocurile de medicamente pentru tratamentul COVID.

Gheorghe Șoldan a spus că săptămâna aceasta a avut o întâlnire la Ministerul Sănătății cu secretarul de stat, Vass Levente, cu privire la gestionarea pandemiei Covid-19 în județul Suceava. “Discuția a avut loc la solicitarea mea, după ce am fost sesizat că lipsesc din spitale mai multe medicamente absolut necesare pentru tratarea Covid. Printre acestea, se numără Remdesivir, Favipiravir sau Chineret.

Întrucât această problemă trebuie rezolvată urgent, am fost la ministerul sănătății, unde am avut o discuție foarte bună cu domnul Vass Levente. I-am relatat situația din spitalul din Rădăuți, respectiv faptul că stocurile de medicamente nu sunt suficiente pentru tratarea tuturor pacienților internați acolo”, a afirmat Șoldan, care a mai adăugat ca “domnul ministru-secretar de stat s-a interesat imediat care este situația exactă, a solicitat datele necesare direct de la spital și m-a asigurat că va debloca rapid stocurile de medicamente necesare”

Deputatul PSD de Suceava a mai precizat ca la finalul întâlnirii, a primit asigurări de la secretarul de stat Vass Levente că cel târziu la începutul săptămânii viitoare, spitalul din Rădăuți va primi toate medicamentele pe care i le-a precizat. “Salut deschiderea domniei sale către dialog și disponibilitatea de a soluționa problemele pe care le-am adus la cunoștință”, a încheiat Șoldan.