Sâmbătă noapte, la ora 22.57, Poliţia oraşului Gura Humorului a fost sesizată prin 112 despre faptul că la un bar din localitate a avut loc un scandal soldat cu vătămarea lui Sorin L., de 35 ani, localnic, care în timpul conflictului avut cu un tânăr a fost lovit de mai multe ori în zona feței.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că Sorin L. se afla în barul respectiv, iar în jurul orei 22.30 a intrat în bar Andrei S., de 34 ani, din oraşul Năsăud, judeţul Bistriţa-Năsăud, care locuiește fără forme legale în Gura Humorului, care era sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a provocat scandal în bar, deranjand mai multe persoane, iar la un moment dat s-a așezat la masa lui Sorin L. și, pe fondul consumului de alcool, între cei doi s-a iscat un conflict, ei lovindu-se reciproc.
Bărbatul din Năsăud a ieșit din bar, dar a revenit imediat, cu un cuțit, cu care l-a agresat pe Sorin L., după care a fugit.
Victima a fost transportată la spital pentru acordare de îngrijiri medicale, urmând a fi stabilit numărul de zile de îngrijiri medicale.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și portul fără drept al cuțitului”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Comentarii