În Adâncata a fost inaugurată o nouă sală de calculatoare destinată elevilor din această comună. Evenimentul a avut loc sâmbătă, în prezenţa primarului comunei, Viorel Cucu, dar şi a mai multor invitaţi. Inaugurarea noii săli de calculatoare a avut loc de hramul comunei, prilej cu care în Adâncata au fost organizate mai multe evenimente, de la lansări de cărţi şi până la spectacole folclorice.

Cucu a ţinut să precizeze că sala de calculatoare destinată elevilor din Adâncata a fost amenajată în incinta Căminului Cultural, acolo unde funcţionează şi biblioteca. El a spus că în momentul de faţă sunt şase calculatoare, dar numărul acestora va creşte la zece, în urma donaţiilor pe care le va face deputatul PDL Ioan Balan, precum şi prin programul „Biblionet”, derulat prin Biblioteca Judeţeană „I.G. Sbiera”. Viorel Cucu a ţinut să precizeze că în momentul de faţă aproape 30 de elevi care nu au acasă calculatoare vin zilnic pentru a învăţa în noua sală din incinta Căminului Cultural. 

Tot sâmbătă, de hramul comunei, la Căminul Cultural a avut loc şi lansarea cărţii „Monografia satului Adâncata”, eveniment care a avut loc în prezenţa autorului, profesorul Gheorghe Giurcă, dar şi a mai multor fii ai satului care se regăsesc în acest volum. Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu Balul Gospodarilor, la care au participat câteva sute de persoane. Locuitorii din Adâncata care au participat la spectacolele de la Căminul Cultural au primit sarmale şi cozonac.