O şoferiţă care transporta ţigări şi alcool a încercat să fugă de poliţişti
Ţigări de contrabandă
Patrula de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Siret a făcut sâmbătă semnal regulamentar de oprire unui autoturism care deplasa spre localitate, dar conducătoarea auto nu a respectat semnalul de oprire și și-a continuat deplasarea spre zona centrală a orașului Siret. Poliţiştii au plecat în urmărirea maşinii, care după aproximativ un kilometru autoturismul a virat dreapta pe strada Libertății, oprind la o distanță de aproximativ 15 metri de intersecție. Conducătoarea auto și pasagera din dreapta au încercat să fugă, fiind interceptate şi legitimate, stabilindu-se faptul că autoturismul a fost condus de o femeie de 41 ani, din municipiul Rădăuți, iar pasagera din dreapta este o femeie de 48 ani.Procedându-se la examinarea amănunțită a bagajelor, a fost găsită o sacoșă de plastic în care se aflau 100 pachete de țigări de contrabandă.În autoturism, pe bancheta spate, au fost găsite două cutii, în care se aflau 12 sticle cu alcool a câte 1,5 litri fiecare, de proveniență duty free.„Întreaga cantitate de țigarete și alcool de contrabandă, în valoare de aproximativ 1.500 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, întocmindu-se dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, cauza urmând a fi soluționată procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.Față de femeia care a condus autoturismul s-a luat şi măsura sancționării contravenționale și a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile pentru nerespectarea semnalelor polițistului rutier.
Comentarii