Senatul urmează să stabilească, luni, în Biroul Permanent, parcursul privind adoptarea hotărârii în urma votului privind încuviinţarea arestării preventive în cazul lui Dan Şova, după ce vineri a fost publicată motivarea Curţii Constituţionale la sesizarea CSM, admisă de judecătorii constituţionali, informează Mediafax.Alte teme pe agenda Senatului de săptămâna viitoare sunt legate de transmiterea către DNA a înscrisurilor şi documentelor cerute de procutori, în cazul Şova şi al tuturor senatorilor pentru care s-a cerut încuviinţarea urmăririie penale şi a arestării preventive, în 2014 şi 2015, dar şi stabilirea întâlnirii informale dintre Senat şi CSM, pe tema relaţiilor interinstituţionale.Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, declara, miercuri, după reluarea activităţii de către senatori în urma vacanţei de Paşte, că Senatul va emite hotărârea în cazul votului privind arestarea preventivă a lui Dan Şova doar după publicarea în Monitorul Oficial a motivării deciziei Curţii Constituţionale (CC).