Sâmbătă, în jurul orei 16.30, poliţia a fost sesizată despre faptul că pe DC Poiana Vinului, din comuna Coşna, a avut loc o tamponare, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influenţa băuturilor alcoolice şi a părăsit locul accidentului.La faţa locului s-a deplasat patrula din cadrul compartimentului rutier Vatra Dornei care a constatat că un bărbat de 31 ani, din comuna Coşna, în timp ce conducea autoturismul pe DC Poiana Vinului din localitate, într-o curbă uşoară, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care era oprit pe marginea drumului, după care a plecat de la locul accidentului.În urma verificărilor efectuate acesta a fost identificat în apropierea locului accidentului şi în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus spital, unde i s-a recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.„Conducătorul autoturismului oprit, a fost testat cu aparatul etilotest rezultat fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.