Fundaţia FARA a demarat campania „Şi eu vreau la şcoală!”, o campanie de ajutorare a cel puţin 250 de copii nevoiaşi din clasele primare, copii care vor ca din toamnă să meargă din nou la şcoală. Elevii fac parte dintr-un program de prevenire a abandonului şcolar ce se desfăşoară în localităţile sucevene Baia, Bogata şi Bahna Arini. Reprezentanţii FARA ne-au spus că primele clase primare sunt cruciale pentru copii, de aceea trebuie ajutaţi să nu abandoneze cursurile în această perioadă.

Un ghiozdan complet echipat poate conţine, pentru un an şcolar, 10 caiete pentru limba română/tip 1/tip 2; 10 caiete matematică; un caiet muzică; un caiet biologie; un penar: două cutii culori, două cutii carioci; o paletă acuarele + şevalet+ pensulă, un stilou cu rezerve/cerneală, 5 pixuri gel, creion cu radieră, planşetă şi plastilină, două picuri; o numărătoare; un bloc desen; o trusă geometrică; o hârtie glase, 4 bucăţi lipici, o foarfecă şcolară; un dicţionar român-francez/francez-român, român-englez/englez-român.

Mesajul FARA este: „Chiar tu poţi fi cel care trimite un copil defavorizat la şcoală, cu ghiozdanul dotat cu tot necesarul pentru începutul de an. Poţi dona rechizite, ghiozdanul sau bani cu care să cumpărăm noi cele necesare copiilor”. Pentru donaţii în produse, puteţi contacta reprezentanţii FARA la adresa vlacureanu@faracharity.ro. Puteţi face donaţiionline sau prin transfer bancar. Nume beneficiar: Fundaţia FARA, Cod Fiscal: 33553562, IBAN: RO02RNCB0090142826750001, Banca: BCR Filiala Lipscani. Pentru mai multe informaţii, puteţi să contactaţi organizatorii campaniei „Şi eu vreau la şcoală!” la adresa vlacureanu@faracharity.ro.