Zeci de locuitori ai Văii Jiului şi-au petrecut noaptea de miercuri spre joi în faţa Primăriei Petroşani pentru a fi siguri că ajung să îşi depună actele necesare pentru documentele de călătorie, în condiţiile în care aici funcţionează, o dată pe săptămână, un birou al Serviciului de Pașapoarte, scrie Mediafax.Zeci de persoane s-au adunat încă de miercuri după-amiază în faţa Primăriei Petroşani, unde s-au aşezat la rând aşteptând deschiderea, joi dimineaţă, la ora 10.00, a biroului de paşapoarte, transmite corespondentul MEDIAFAX.Cei aproximativ 40 de oameni ce s-au strâns în faţa Primăriei şi-au făcut o listă pe care s-au trecut nominal, în condiţiile în care, în mod normal, lucrătorii de la paşapoarte procesează doar 35 de cereri. Pe parcursul nopţii, în faţa Primăriei Petroşani s-a strigat prezenţa din oră în oră, iar cine a lipsit a fost tăiat de pe listă.