O patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 2.10, pe DN 2H, pe raza comunei Vicovu de Jos, un autoturism ce prezenta avarii, condus de un localnic de 43 de ani și în care se afla ca pasager un bărbat de 44 de ani, din localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorului auto i s-a solicitat să fie verificat cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, inclusiv deplasarea la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Ulterior, conducătorul auto și pasagerul din autoturism au devenit agresivi, motiv pentru care polițiștii au folosit mijloacele din dotare, pulverizând cu spray iritant lacrimogen spre cei doi și încătușându-l pe bărbatul de 44 de ani.

Întrucât acesta a împiedicat fără drept poliţiştii să efectueze, în condițiile legii, un act de constatare, acte procedurale și de urmărire penală, față de bărbatul de 44 de ani se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”obstrucționarea justiției”.

Conducătorului auto de 43 de ani i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”refuz sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice”, se precizează în comunicatul poliţiei.