Municipalitatea suceveană este pregătită să transfere oricând o nouă tranşă de bani în conturile clubului de fotbal Foresta Suceava (fosta Rapid CFR), dar numai în condiţiile în care sunt aduse justificările necesare pentru banii alocaţi în prima parte a anului.

Până acum, Primăria Suceava a dat o tranşă de 510.000 de lei din cei 1,7 milioane de lei prinşi în buget la începutul anului pentru finanţarea fotbalului, legislaţia impunând ca după acordarea a 30% din finanţarea nerambursabilă să fie aduse acte justificative privind utilizarea banilor, înainte de acordarea unei noi tranşe, care, în cazul celor de la Foresta, ar putea fi chiar şi de 900.000 lei.

„Sunt convins că atunci când se caută ţapi ispăşitori imediat se găseşte ca fiind primăria. Noi susţinem fotbalul, vrem să îl finanţăm, dar nici până astăzi nu s-a finalizat decontul care trebuia depus de către cei de la Rapid – actualul Foresta. Susţinem fotbalul, dar cu respectarea legalităţii.

Termenul limită de depunere a acestor deconturi este finele anului, dar dacă nu aduc acum aceste justificări pentru cei 30% din finanţările alocate la începutul anului, nu le putem repartiza noi fonduri, de care au nevoie”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Edilul sucevean a precizat că reprezentanţii Foresta au adus decontul, dar există încă câteva aspecte care trebuie clarificate.