Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 august, a lui Marius Smadici, plutonier adjutant în cadrul Unităţii Militare 02541 Câmpulung Moldovenesc (Centrul Zonal de Selecție și Orientare), cu privire la săvârșirea a șase infracțiuni de trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în perioada martie-iunie 2016, inculpatul a pretins și primit de la șase persoane sume cuprinse între 500 și 1.600 de euro pentru a le facilita trecerea testului psihologic, probă eliminatorie pe care persoanele respective trebuiau să o susțină la Unitatea Militară 02541 Câmpulung Moldovenesc în vederea angajării în cadrul MApN ca soldat gradat profesionist, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra membrilor comisiei de examinare.
Smadicii-a ajutat pe acești candidați prin punerea la dispoziție a variantelor de teste psihologice cu o zi înainte de susținerea testului psihologic eliminatoriu. Toți cei șase candidați care au susținut testul psihologic în această modalitate au fost declarați admiși.
În cazul pretinderii și primirii sumei de 1.600 de euro de la unul din cei șase candidați, Smadici a lăsat să se înțeleagă că are influență și asupra comisiei de examinare în cadrul probei sportive eliminatorii ce urma a fi dată de persoana respectivă. Astfel, inculpatul l-a condus pe candidat în incinta unității militare unde a doua zi urma să fie susținută proba sportivă, arătându-i în ce va consta efectiv proba sportivă și lăsându-l să se pregătească pe traseul respectiv. A doua zi, în urma susținerii testării sportive, candidatul a fost declarat admis.
Inculpatul urmează să fie prezentat vineri Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 
„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se precizează în comunicatul DNA.