Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, la Poiana Braşov, că viitorul premier va avea "sânge liberal", afirmând că, atât timp cât Klaus Iohannis este preşedinte, Liviu Dragnea nu va fi premier, scrie Mediafax."Viitorul premier al României va avea sânge liberal şi mă uit în sală şi vreau să cred, de asemenea, că vom face în aşa fel încât să îi convingem pe români să dea încă o dată o lecţie usturătoare stângii, ca în 2014. Este important să credem că au trecut vremurile în care România se putea lăuda că acceptă un prim-ministru condamnat definitiv. Vă asigur că atâta vreme cât la Cotroceni există un preşedinte pe care îl cheamă Klaus Iohannis, niciodată Dragnea nu va fi premierul României", a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, la Liga Aleşilor Locali, organizată la Poiana Braşov.