O femeie de 29 de ani, din județul Neamț, a sesizat poliția marţi noapte despre faptul că concubinul ei în vârstă de 25 de ani, din județul Neamț, i-a sustras autoturismul din parcarea unui hotel din municipiul Suceava, a agresat-o și i-a distrus cheia de contact.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 21.00, după ce au închiriat o cameră la un hotel din municipiul Suceava, cei doi concubini au avut un conflict, ocazie cu care bărbatul a luat cheile de la autoturism și s-a urcat la volanul mașinii pe care a condus-o prin parcarea hotelului și ulterior pe o stradă din localitate.

Conflictul a continuat și în locația unde bărbatul a oprit autoturismul, iar acesta a distrus cheia de contact și a agresat-o pe concubina sa.

În urma verificărilor efectuate în baze de date, polițiștii au constatat că tânărul de 25 de ani are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”loviri sau alte violențe”, ”distrugere” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, suspectul fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul IPJ Suceava, urmând ca miercuri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru stabilirea unor măsuri legale.