Un bărbat în vârstă de 43 de ani a sfârșit tragic, sâmbătă, după ce pierdut controlul asupra TAF-ului cu care lucra în pădure, iar vehiculul s-a răsturnat, prinzându-l pe conducătorul auto dedesubt. Accidentul s-a înregistrat într-o pădure de pe raza satului Nisipitu, comuna Ulma, într-o zonă foarte greu accesibilă.

Pompierii militari au ajuns la baza muntelui, iar de acolo au parcurs aproximativ 5 kilometri pe jos, până la locul accidentului, deoarece drum forestier era inaccesibil autospecialei. La faţa locului au ajuns și poliţişti şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, cu medic.

Din păcate, pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind găsit decedat.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul și în ce condiții lucra bărbatul în pădure.