Peste 150 de poliţişti rutieri din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava, împreună cu polițiști rutieri din cadrul polițiilor municipale și orășenești și sprijiniţi de agenții de ordine publică din cadrul secţiilor de poliţie cu sarcini pe linie rutieră, au desfăşurat în perioada 28-30 ianuarie,

o acţiune în vederea creşterii gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice sucevene.

Toate cele 10 autospeciale dotate cu aparatură radar au fost prezente pe drumurile naţionale şi europene, în special în intervalul orar 08.00-13.00, pentru identificarea şoferilor care încalcă regimul legal de viteză. În partea a doua a zilei, între orele 16.00-24.00, poliţiştii au acţionat în special pe drumurile judeţene şi comunale în vederea identificării şoferilor care consumă alcool şi se urcă la volan, punând astfel în pericol siguranţa traficului rutier.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 532 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 201.125 lei. Cele mai multe sancţiuni – aproape 300, au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză.

De asemenea, în cadrul acţiunii au fost constatate 10 de infracţiuni – conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, conducere auto neînmatriculat.

Poliţiştii au suspendat 36 de permise de conducere – 10 pentru viteză, 17 pentru consum de băuturi alcoolice, dar şi pentru depăşiri neregulamentare şi  neacordare prioritate.

Pentru neregulile tehnice constatate au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare pentru vehicule.

O atenţie sporită a fost acordată vehiculelor înmatriculate în străinătate, cu precădere în Bulgaria şi Marea Britanie. La 29.01.2017, în jurul orei 00:15, un bărbat de 34 ani, din municipiul Vatra Dornei, a condus auto marca Toyota, înmatriculat în Bulgaria, pe strada Dealu Negru din Vatra Dornei, având permisul de conducere anulat, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

I s-a întocmit dosar penal.