Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România cere ministrului Afacerilor Interne verificarea protocoalelor de colaborare semnate cu SRI, Parchetul General şi Direcţia Naţională Anticorupţie, menţionând că nu este de acord cu abuzuri în numele acestor documente, scrie Mediafax."Doamnă ministru, vă solicităm să dispuneţi măsurile necesare pentru verificarea protocoalelor de colaborare încheiate de Ministerul Afacerilor Interne şi principalele instituţii ale statului, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Român de Informaţii, Agenţia Naţională de Integritate", spune Adrian Diugu, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România, într-un comunicat public adresat Ministerului Afacerilor Interne.