Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că proiectul de buget va fi adoptat de Parlament în 7-8 zile, el arătând că întârzierea faţă de calendarul iniţial a fost cauzată de preşedintele Iohannis, care ''a plecat să-şi facă liniştit week-end-ul'', scrie Mediafax.Întrebat de ce s-a întârziat cu adoptarea de către Guvern a proiectului de buget, deşi avizul CSAT s-a dat în cursul amiezii, Tăriceanu a răspuns: ''Dumneavoastră puneţi problema unei întârzieri de trei ore, de când s-a anunţat la CSAT, dar nu vă puneţi problema că preşedintele a plecat să-şi facă liniştit week-end-ul şi a întârziat de joi, de vineri până marţi''.