Tabăra Meșterilor Populari de la Păltinoasa, pe care o organizează meșterul cioplitor Toader Ignătescu, având ca locație casa sa de vacanță din Poiana Dacilor, de pe malul pârâului Bucovăț, se va desfășura în acest an, în intervalul 8 - 16 iulie.Colectivul taberei va fi alcătuit din meșterii populari Natalia Cangea, Vitalie și Galina Grumeza (Republica Moldova), Dănuță Stan (Zăicești, Botoșani), Valentin Matraș (Vorona, Botoșani), Nicu Matei (Iași), Adrian Iftimie (Neamț), Andrei Onu (Pitești, Argeș), Bolek Maierik (Pleșa) și Ema Pavăl (Suceava). Acestora li se vor alătura pictorii naivi Ioan Măric (Bacău), Calistrat Robu și Maria Lupu (Iași), dar și un invitat special, prof. dr. Ioan Traian Mârza, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, care va poposi pentru prima oară în Poiana Dacilor.
Comentarii