Kovesi: Nu îmi dau nicio demisie. Nu e niciun conflict la DNA
Mediafax.ro
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, la sediul CSM, că nu îşi va da demisia şi că nu este niciun conflict la DNA. În ceea ce priveşte înregistrările din şedinţa DNA, Kovesi a spus că şi-a exercitat atribuţiile, precizând că aceste aspecte vor fi stabilite de inspectori, scrie Mediafax."Nu e vorba de niciun conflict la DNA, am cerut revocarea a doi procurori, conform procedurii. Nu pot să detaliez motivele, în afară de cele date în cursul zilei de vineri, nu pot să fac comentarii. Este o procedură în curs, aşa că pe acest subiect nu voi face alte comentarii. Nu pot să explic care sunt motivele. Ce am de spus voi spune în cadrul secţiei. (..) Nu îmi dau nicio demisie, nu am de ce", a declarat procurorul şef al DNA.Referitor la plângerea făcută de Mihaela Iorga, Doru Ţuluş şi Nicolae Marin la Inspecţia Judiciară, din care reiese că în dosarul privind înregistrările unei şedinţe a DNA li s-a cerut testul cu detectorul de minciuni, Kovesi a spus : "Nu vă pot răspunde. Este o anchetă în curs. Procurorul de caz este independent şi îşi coordonează ancheta. niciuna dintre actviităţile care se desfăşoară într-un dosar penal nu sunt decise de alte persoane."
Comentarii