Procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Suceava au dispus miercuri, 12 iulie, trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Vasile Viorel Melen, fost primar al comunei Brodina în perioada 2012-2015 și fost administrator și asociat al S C Forestbrod SRL Brodina, în perioada 2003-2012. El este acuzat de procurori pentru comiterea a 2 infracțiuni de folosire sau prezentare, cu rea credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, în scopul obținerii pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene. Conform datelor din rechizitoriu, Vasile Viorel Melen a prezentat un acord pur formal de asociere cu o firmă din Suceava, pentru obținerea în cadrul unei licitații a unui punctaj favorabil, în scopul executării unor lucrări în comuna Ulma. În urma întrunirii condițiilor de calificare, au fost obținute pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene în valoare de 10.783 474,88 lei. În afară de aceste două infracțiuni, primarul este acuzat și de comiterea unei infracțiuni de conflict de interese, în perioada în care a ocupat funcția de primar al comunei Brodina. Astfel, în perioada 31 iulie 2012-01 ianuarie 2013, el este acuzat că ar fi semnat un număr de 17 acte, în principal contracte de lucrări încheiate între firma Forestbrod SRL și Primăria Brodina, prin care a obținut foloase necuvenite în valoare de 136.646,55 lei, constând în contravaloarea preţului din contract a unor terenuri din comuna Brodina, în suprafaţă totală de 18.833 metri pătrați, pentru soţia sa Ana Melen şi fiul său David Melen, precum şi foloase patrimoniale în sumă totală de 22.652 941,34 lei, pentru societatea SC FORESTBROD SRL Brodina.
Comentarii