Parchetul General nu va trimite Comisiei de anchetă copia dosarului privind alegerile din 2009
Mediafax.ro
Parchetul General anunţă, într-un comunicat de presă, că nu poate trimite Comisiei de anchetă a Parlamentului copia dosarului ce vizează organizarea alegerilor din 2009 şi rezultatul scrutinului prezidenţial, pentru că legea nu permite furnizarea de informaţii ce fac obiectul unei cercetări penale, scrie Mediafax.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a transmis, vineri, un răspuns la solicitarea adresată de către Parlamentul României, referitor la alegerile prezidenţiale din 2009.„Urmare a adresei dumneavoastră nr. 4C-30/80 din 11 iulie 2017, prin care ne solicitaţi transmiterea, în copie, a dosarului nr. 213/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vă comunicăm că în conformitate cu art. 285 Cod procedură penală, coroborat şi cu prevederile art. 111 din Constituţia României, nu putem da curs acestei solicitări”, arată Ministerul Public în răspunsul transmis Parlamentului României.
Comentarii