Sâmbătă, în etapa a III-a din Liga a II-a de fotbal, Foresta Suceava a pierdut din nou la scor, 1 – 9, pe terenul celor de la Dacia Unirea Brăila. Juniorii pregătiți de Florin Cristescu au rezistat până în minutul 31 fără să primească gol, portarul Bîlbă reușind șase intervenții în situații de unul la unul. Ba mai mult, în minutul 42, Horoamă a egalat situația pe tabelă, acesta fiind primul gol al sucevenilor din acest campionat. La pauză a fost 2 – 1 pentru gazdele din Brăila, ce s-au dezlănțuit în partea a doua și-au marcat nu mai puțin de șapte goluri, scor final 9 – 1 pentru Dacia Unirea Brăila.