Aflată de o bună perioadă într-o situaţie critică din cauza datoriilor şi a lipsei fondurilor, echipa Foresta Suceava se pare că va fi salvată de investitori din Moldova de peste Prut şi din Franţa. Luni, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Foresta Suceava, Andrei Ciutac, a venit în sfârşit cu veşti bune pentru iubitorii fotbalului din oraş, şi anume că a ajuns la o înţelegere cu doi investitori din Republica Moldova şi doi din Franţa, pentru a scoate clubul din această situaţie delicată şi pentru a continua activitatea. Aceştia au făcut un prim pas şi au plătit datoriile către foştii jucători şi antrenori, în sumă de peste 70.000 de euro, iar clubul poate să aducă jucători şi să-i legitimeze. Mai mult, aceştia au adus şi un impresar francez ce a venit cu mai mulţi jucători străini, pe care clubul încearcă să-i legitimeze cât mai repede, iar în perioada următoare vor veni şi alţi fotbalişti. Conducerea clubului s-a înţeles cu trei dintre jucătorii din sezonul trecut, Cerlincă, Stănescu şi Massella, sportivi ce au mari şanse să intre în teren la meciul de miercuri de pe Areni, cu FC Argeş. Andrei Ciutac a mai spus că-n zilele următoare urmează să se schimbe organigrama clubului, una din care vor face parte şi noii investitori, cei care vor plăti şi datoria echipei către Fisc, pentru ca echipa să poată fi finanţată din nou de Primăria Suceava. Clubul sucevean se află în discuţii avansate şi cu un antrenor francez, ce a antrenat ultima dată în Elveţia, la Suceava ajungând şi un preparator fizic ce a lucrat cu mai multe echipe din Anglia, şi el de origine franceză.
Comentarii