Un bărbat și-a pierdut viața duminică seara, într-un accident violent petrecut la ieșirea din comuna Dumbrăveni. În jurul orei 23.10, în zona stației de benzină de la ieșirea spre municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat din județul Botoșani a acroșat un bărbat de 45 de ani din comuna Leorda, care a traversat strada fără să se asigure. În urma impactului, pietonul a suferit leziuni grave, fiind nevoie de intervenția unui echipaj al ambulanței pentru acordarea primului ajutor. Cu toate eforturile făcute de paramedici în timpul manevrelor de resuscitare, din păcate bărbatul de 45 de ani nu a mai putut fi salvat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-i prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cadavrul a fost preluat de la fața locului și depus la morga Spitalului Județean de Urgență Suceava. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Comentarii