Timp de trei ore, poliţişti din Suceava şi Şcheia au derulat o acţiune pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică pentru locuitorii comunei, fiind vizate prevenirea tâlhăriilor stradale, a furturilor din auto, a furturilor din locuinţe, furturilor din genţi şi buzunare, prevenirea faptelor de violenţă stradală şi a altor acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Acţiunea a vizat zona de romi din Şcheia şi a fost destinată prevenirii delincvenţei juvenile, asta după ce a reieşit că mulţi minori care locuiesc acolo sunt implicaţi în săvârşirea de fapte cu caracter penal.

Pentru depistarea persoanelor cu ședere nelegală, a celor voiajoare ce nu-şi justifică legal prezenţa și/sau urmărite în temeiul legii, au acţionat mai mulţi poliţişti. În ciuda deselor acţiuni derulate la Şcheia în ultima perioadă, şi de această dată au fost descoperite probleme.

„Au fost monitorizate cazurile de neglijență din partea a două familii și a fost identificat un nou caz de neglijență în familie privind 2 minore în vârstă de 5 ani, respectiv 11 ani, urmând a fi demarate demersurile procedurale în vederea instituirii unei măsuri de protecție pentru cei doi copii. Au fost consiliate 20 de persoane şi au fost identificate 7 persoane străine de localitate şi care nu îşi justificau prezenţa”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Cu acelaşi prilej, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu partenerul tradiţional, englezul Brian Douglas, au oferit ghiozdane echipate cu penare şi rechizite copiilor cu posibilităţi financiare reduse şi au purtat discuţii cu părinţii minorilor în vedere responsabilizării acestora pentru a stimula copiii să urmeze şi să frecventeze cursurile şcolare.

La acțiunea organizată au participat poliţiştii Poliției municipiului Suceava, Biroul Ordine Publică, Compartimentul Proximitate și Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare, Biroul Rutier, Secției de Poliție Rurală Moara și Poliția Comunală Șcheia, în echipe mixte formate din lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava – Detașamentul Mobil, lucrători din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.

La acțiunea organizată au participat un număr total de 28 de persoane, din care 16 polițişti, 6 lucrători jandarmi, 2 lucrători DGASPC și 2 lucrători din cadrul Primăriei comunei Șcheia.