Municipiul Suceava îşi va înteţi eforturile de atragere a turiştilor, marşând pe titulatura recent obţinută de „destinaţie europeană de excelenţă” şi pe bogatul patrimoniu cultural.
„Am discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, să avem strategii comune de promovare a turismului la nivel municipal şi judeţean. Ne dorim să participăm împreună la târgurile de turism. Vrem să facem un nou concept pentru standul de prezentare a Bucovinei. El trebuie finanţat, vom face un parteneriat cu Consiliul Judeţean, încât să ne prezentăm cum se cuvine, să ne putem promova cât mai bine. Ţinta noastră este de a aduce cât mai mulţi turişti, în primul rând străini, în Bucovina şi în Suceava, care este poarta de intrare în Bucovina”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, care a dat ca exemplu un târg de turism la care cele două administraţii vor participa în luna martie, la Bruxelles.
Principala idee pe care va marşa municipiul Suceava este cea de „destinaţie europeană de excelenţă”, panouri publicitare cu acest mesaj urmând să fie montate curând la toate intrările în oraş.
Comentarii