Oferta educaţională a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a fost promovată, pe parcursul lunii noiembrie, în rândul elevilor din 15 licee din medii defavorizate (mediul rural sau oraşe mai mici de 10.000 de locuitori). Promovarea s-a realizat prin implicarea studenţilor din cadrul universităţii, în special a celor proveniţi din medii defavorizate.
Iniţiativa face parte din proiectului „De la excluziune la incluziune via academica - LINACAD”, derulat de USV. Acesta urmăreşte creşterea echităţii sociale, sporirea accesului la învăţământul superior, conştientizarea studenţilor, în special a celor proveniţi din medii defavorizate, cu privire la importanţa continuării studiilor.
De asemenea, proiectul şi-a propus îmbunătăţirea serviciilor de consiliere şi orientare profesională oferite de Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră (CCOC) din cadrul USV, în vederea incluziunii sociale pentru cel puţin 1.000 de studenţi înmatriculaţi la studii de licenţă.
Astfel, în data de 16 noiembrie 2017, a avut loc Conferinţa „Studentul USV - De la risc de excluziune la succes academic”, la care au participat peste 200 de studenţi. Mai mult, proiectul urmăreşte şi reducerea riscului de abandon prin organizarea unei serii de campanii de conştientizare privind importanţa stagiilor de practică şi a stagiilor de internship şi realizarea unei platforme dedicate informării, comunicării şi gestionării riscului de abandon universitar timpuriu. Următoarele conferinţe vor avea loc pe parcursul lunii decembrie: „Profesii creative pentru secolul XXI" (în data de 8 decembrie) şi „Succesul academic al studentului USV: stagii de practică, internship şi voluntariat" (în data de 14 decembrie).
Comentarii