Marţi şi miercuri, Poliţia municipiului Vatra Dornei a organizat în cooperare cu Poliţia oraşului Broşteni și specialiștii Gărzii Forestiere Suceava o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în domeniul silvic.

Au fost verificate 5  autovehicule cu material lemnos şi au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.445 lei.

În urma controlului efectuat la o instalaţie de debitat materialul lemnos de pe raza oraşului Broşteni, echipa de control a constatat mai multe nereguli în respectarea și aplicarea prevederilor Legii nr. 171/2010, motiv pentru care au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.000 lei.

Tot miercuri, la ora 10.00, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Suceava a oprit pentru control pe str. Calea Unirii din localitate autoutilitara condusă de un bărbat de 35 de ani, din comuna Baia, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că acesta transporta ilegal cantitatea de 3,14 mc lemn de foc de esență fag și rășinoase.

„Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos în valoare de circa 450 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Pătrăuți”, se precizează în comunicatul poliţiei.