Cu toate că numele produsului este acelaşi, designul ambalajului este acelaşi, o serie de cercetări făcute în diferite state membre au demonstrat că mai multe produse de pe piaţa unică a Uniunii Europene aveau compoziţii total diferite din punctul de vedere al reţetei, al ingredientului de bază folosit sau a cantităţii acestui ingredient inclusă în produsul respectiv, în funcţie de ţara pentru care sunt destinate, se arată într-un raport al Parlamentului European, informează Mediafax.

Mai mult, raportul privind dublul standard în ceea ce piveşte calitatea produselor comercializate în Uniunea Europeană arată că această practică nu se rezumă la produsele alimentare, în această categorie încadrându-se şi alte bunuri de consum cum ar fi detergenţii sau produsele de igienă.

Potrivit datelor cuprinse în draftul raportului Parlamentului European, dat publicităţii prin Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului, ceastă problematică a dublului standard în ceea ce priveşte calitatea produselor în diferite state membre sau în diferite regiuni şi pieţe locale se traduce, potrivit unui studiu coordonat de experţi de la Facultatea de Drept a Universităţii Plackeho Olomouc, în următoarele activităţi ale producătorilor: