Biroul francez (Aleea Ion Grămadă, nr. 1-3) organizează o seară specială, miercuri, 25 aprilie 2018, de ora 18:00, dedicată francofililor suceveni, animată de Margot Berthelin, lector de franceză la Biroul Francez și Maxime Bioteau, lector stagiar la Colegiul Național „Petru Rareș“ Suceava.

Sub genericul „Jeux de société”, publicul va gusta atmosfera ludică actuală a cafenelelor sau barurilor franceze, jocurile propuse sucevenilor fiind acum la modă în Franța.

Vor fi jocuri de rol sau de platou, 7 jocuri diferite, destinate participanților de orice vârstă și care presupun echipe de 2 sau 6-8 jucători.

Scopul serii este ca participanții să se distreze în limba franceză.

Intrarea este liberă.