La iniţiativa grupului „Rădăuţiul civic”, printre activităţile desfăşurate cu ocazia Zilelor Municipiului Rădăuţi 2018 aavut loc ediţia a II-a a evenimentului „Voluntar pentru Rădăuţi”, dedicat promovării voluntariatului. Activitatea s-a desfăşurat în zilele de 7 şi 8 iulie,între orele 14:00-19:00, în parcul central din Rădăuţi, iar voluntarii şi-au amplasat standuri şi au organizat miniactivităţi cu obiectivul principal de a promova voluntariatul şi implicarea în comunitate.

Alte 11 asociaţii sau grupuri de iniţiativăimplicate în acţiuni de voluntariat în municipiul Rădăuţi s-au alăturat acţiunii în calitate de participanţi, printre care: Bucovina Build & Travel (Habitat pentru Umanitate Rădăuţi), Asociaţia Bafi, Centrului Social ,,Maria Ward”, Salvaţi Copiii - Subfiliala Rădăuţi, Asociaţia UMANIA- Forumul pentru Fuziune Socială, Fundaţia ICAR, Consiliul Elevilor de la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, Consiliul Elevilor de la Colegiul Tehnic Rădăuţi, Consiliul Elevilor de la Colegiul „Andronic Motrescu”, Clubul Rădăuţi Toastmasters, precum şi Fundaţia „ALI pentru animale”. 

Cei aproape 20 de voluntari prezenţi au vorbit cu zeci de trecători despre organizaţiile lor, despre acţiunile desfăşurate în trecut, dar şi despre acţiunile pe care doresc să le desfăşoare în viitor.

Printre activităţile derulate în cadrul evenimentului s-au numărat următoarele: strângerea de semnături de către echipa „Rădăuţiul Civic” pentru una dintre ultimele campanii civice din Rădăuţi, „Petiţia pentru salvarea lacului din parcul Alexandru Sahia”, activităţi de educaţie non-formală pentru copiii prezenţi susţinute de organizaţia Salvaţi Copiii, un atelier despre vorbitul în public, dar şi o consultare a cetăţenilor, aceştia fiind întrebaţi ce îşi doresc pentru Rădăuţi. Asociaţia Bafi şi-a prezentat activitatea din acest an (evenimentul "Iubim Pădurea" de la Palma Suceviţa), dar şi intenţiile pentru următoarea perioadă: colectare medicamente şi cosmetice expirate (pentru a fi distruse într-un mod responsabil faţă de mediu), campanii de plantare, cursuri de dans, acţiuni sociale pentru centre de plasament, cămine de bătrâni şi persoane defavorizate.

„Mulţumim tuturor voluntarilor implicaţi, organizaţiilor, cetăţenilor care ne-au vizitat, Asociaţiei <Bucovina Build and Travel> pentru sprijinul logistic şi Primăriei Rădăuţi pentru aprobarea de amplasare a standului Voluntar pentru Rădăuţi şi deschidere. Ne bucurăm că evenimentul a ajuns deja la ediţia a II-a, fiind un proiect unic pentru un municipiu de dimensiunea Rădăuţiului şi sperăm ca el să devină o tradiţie” a declarat Florin Tiperciuc, coordonator al iniţiativei.

Activitatea organizaţiilor participante poate fi consultată la următoarele adrese:

  • Rădăuţiul Civic: www.radautiulcivic.ro;
  • Bucovina Build & Travel: http://habitatradauti.ro/;
  • Asociaţia Bafi: http://bafi.ro/;
  • Centrul Social ,,Maria Ward”: http://centrulsocialmariaward.ro/;
  • Salvaţi Copiii - Subfiliala Rădăuţi https://www.facebook.com/SalvatiCopiiiSuceava/;
  • Asociaţia UMANIA- Forumul pentru Fuziune Socială: https://www.facebook.com/umania.ffs
  • Fundaţia ICAR: http://www.icarfoundation.ro
  • Rădăuţi Toastmasters: https://www.facebook.com/radautitoastmasters/
  • Fundaţia „ALI pentru animale”: https://www.adoptiicaini.ro/ali-pentru-animale/
  • Consiliul Elevilor de la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”: https://www.facebook.com/CNEH.Radauti/
  • Consiliul Elevilor de la Colegiul Tehnic Rădăuţi: http://bit.ly/2MZsJlm
  • Consiliul Elevilor de la Colegiul „Andronic Motrescu”: http://bit.ly/2zn2QKo