Cele aproximativ 30 de cabinete medicale din Ambulatoriul Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava vor avea program normal de lucru joi, 16 august și vineri 17 august a.c., a declarat managerul spitalului, Vasile Rîmbu. Ambulatoriul va fi închis doar miercuri, 15 august, zi de sărbătoare legală. Spitalul a notificat şi Casa de Asigurări de Sănătate în legătură cu această decizie, cu motivarea că o vacanţă de 5 zile, aşa cum este acordată în sistemul bugetar, reprezintă o perioadă prea îndelungată în care pacienţii ar fi fost lipsiţi de acest tip de asistenţă medicală.

Managerul Rîmbu a explicat că numărul pacienților care se adresează ambulatoriului integrat din spital este de 400-500 zilnic, depășind uneori 10.000 de pacienți lunar, astfel încât unitatea medicală nu-și permite să suspende activitatea în la cabinetele de specialitate un număr atât de mare de zile.

În perioada mini-vacanței acordate bugetarilor, sunt asigurate toate liniile de gardă, iar în Unitatea de Primiri Urgențe se lucrează, ca de obicei, non stop.

În ceea ce privește programul de vizitare a bolnavilor, acesta se va derula conform orarului obișnuit.