Bucovina Rădăuți și Viitorul Liteni au încheiat victorioase partidele care le-au susținut astăzi în turul al doilea a Cupei României la fotbal, faza națională. Trupa pregătită de Daniel Bălan și Dorin Goian s-a impus cu scorul de 1-0 pe terenul celor de la Sănătatea Darabani, cu ajutorul golului marcat de Vitu, în minutul 63. Viitorul Liteni a trecut și mai greu, pe teren propriu, de CSM Roman. Nemțenii au deschis scorul, însă Viitorul a reușit să restabilească egalitatea prin Corban. Golul calificării fost marcat de Scutelnicu și a a venit abia în minutul 113, în a doua repriză de prelungiri.