Mii de credincioşi din întreaga ţară au veni miercuri, 15 august, la Mănăstirea Putna, „Ierusalimul neamului românesc”, pentru a participa la slujba de Adormirea Maicii Domnului. Credincioşii au umplut curtea mănăstirii încă de la primele ore, mergând să se închine la icoana Maicii Domnului şi apoi la mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.

Mulţi dintre pelerinii ajunşi la Putna erau îmbrăcaţi în costume populare şi au asistat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen.

În predica pe care ÎPS Pimen a susţinut-o în faţa miilor de oameni acesta le-a vorbit despre taina şi virtutea ascultării cuvântului lui Dumnezeu. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor le-a spus credincioşilor că Maica Domnului a fost pildă de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu. La finalul slujbei, stareţul Mănăstirii Putna, Melchisedec Venic, le-a vorbit credincioşilor tot despre taina ascultării de Dumnezeu şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să vină la Putna ca să vadă coroana reconstituită a lui Ştefan cel Mare, depusă aceste zile pe mormântul voievodului, după care va fi expusă în muzeul mănăstirii, în care cei care circulă cu trenul Suceava-Putna pot intra gratuit dacă arată biletul de tren.

Ca în fiecare an, printre miile de credincioşi s-au aflat şi mai mulţi oameni politici: senatorii PSD Ioan Stan şi Virginel Iordache, deputatul PSD Eugen Bejinariu, preşedintele Pro România, Victor Ponta, alături de ceilalţi lideri ai partidului, Daniel Constantin şi Florin Câmpeanu şi deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, primarul PNL de Suceava Ion Lungu, deputaţii PNL Angelica Fădor şi Dumitru Mihalescul, precum şi mai mulţi primari din tot judeţul.


 

Mii de oameni se roagă la Cacica pentru pace în țară


Mii de pelerini se roagă miercuri la Catedrala romano-catolică din Cacica, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Credincioșii au venit din toată țara, dar și din Polonia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova.

La începerea Sfintei Liturghii, preoții i-au invitat pe cei prezenți, inclusiv pe reprezentanții autorităților, să se roage "împreună pentru România".

„Avem nevoie de pace, de ocrotire, de familie", a transmis preotul care a deschis ceremonia de celebrare a Sfintei Maria.