Cei peste 400 de participanți la ediția de anul acesta a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” din Suceava au fost prezenți, în ciuda ploii de afară, la deschiderea acestui eveniment, care are loc în Cetatea de Scaun a Sucevei. Pe fundalul muzicii de cimpoi, cele peste 30 de trupe participante au intrat în Cetatea de Scaun a Sucevei, acolo unde au fost așteptați de Marele Voievod Ștefan cel Mare, interpretat de actorul Marius Rogojinschi. În mod simbolic, dând pe rând, reprezentanții tuturor trupelor participante au venit în fața domnitorului Moldovei pentru a-și exprima onorurile. După prezentarea trupelor, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu a dat citire unui legământ de continuitate în organizarea acestui Festival Medieval la Suceava, ajuns cel mai mare eveniment de acest gen din țară.

Invitat de directorul Muzeului Bucovinei să ia cuvântul, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Niță, le-a urât un bun venit în Cetatea de Scaun a lui Ștefan cel Mare tuturor participanților la acest eveniment și le-a transmis un mesaj din partea șefului administrației județene, Gheorghe Flutur. „Bună ziua dragii mei. Bine ați venit în cetatea lui Ștefan cel Mare. Iată că vă primim cu drag, în acest An Centenar, în cetatea lui Ștefan cel Mare, dar trebuie să-i mulțumim și lui Dumnezeu că ne-a dat ploaie. Anul acesta ați venit în număr mare și avem, aici, la Suceava, cel mai mare festival de artă medievală din România. Și acest lucru se întâmplă la Suceava datorită faptului că sunteți prezenți dumneavoastră. Și să nu uităm că domnul președinte Gheorghe Flutur, prin mine, vă transmite un salut prietenesc. Noi, Consiliul Județean Suceava, în parteneriat cu Primăria Suceava și Muzeul Bucovinei vă mulțumim pentru efortul dumneavoastră și să nu uităm că arta este fiica libertății. Arta este chintesența spirituală a umanității. Eu vă mulțumesc mult și vă doresc în continuare zile cu soare și să aveți un festival pe măsură”, a spus vicepreședintele CJ Suceava, Gheorghe Niță.

Prezent la deschiderea oficială a festivalului, primarul Sucevei, Ion Lungu, a amintit, în cuvântul său, că instituția pe care o conduce a fost principalul finanțator al evenimentului încă de la prima ediție. Ion Lungu a subliniat faptul că în Anul Centenar, Suceava găzduiește un festival medieval internațional. „Mulțumim lui Dumnezeu că am ajuns la a XII-a ediție. În calitate de primar al municipiului Suceava vreau să vă spun un sincer bun venit. Le spun bun venit celor din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Turcia și Chile, și nu în ultimul rând bun venit celor din România. Primăria Suceava este principalul finanțator încă de la prima ediție. Iată că am ajuns la ediția cu numărul doisprezece și mă bucură faptul, și îl felicit pe domnul director al Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, că acest festival a crescut de la an la an. Astăzi avem un festival internațional și vreau să vă spun că este un festival foarte apreciat de suceveni”, a spus Ion Lungu, el adăugând că Primăria Suceava va fi alături de acest festival și la ediția de anul viitor.